Astazi nimeni nu ne mai poate opri sa colindam prin cosmos.
Depinde doar de noi si cultura noastra sa intelegem lumea in care existam..
De la microunivers la macrounivers putem colinda cu privirea, in zona spectrului vizibil. Uneori avem la dispozitie imagini din spectrele ultraviolet si infrarosu. Trebuie spus insa ca universul poate fi privit in toate spectrele secventiale ale spectrului electromagnetic extins la infinit. Ceea ce avem astazi ca viziune cosmica, reprezinta doar a infinita parte.
Conform ideii ca la fiecare nivel secvential din spectrul electromagnetic universul arata cam la fel, ne asteptam ca la orice frecventa electromagnetica am fi sa observam cam ce observam si in spectrul vizibil. Creerul nostru interpreteaza insa diferit secventele electromagnetice. Daca in vizibil universul este cel cunoscut, in restul spectrului organismul nostru percepe universul electromagnetic ca: gust, miros, caldura...
Limitele universului a fost observat in infrarosu de catre satelitii specializati. De fapt nu sunt limite, ci sunt imagini ale spectrului caloric al universului. Cu siguranta ca nu acesta este capatul lumii cunoscute.
Marea problema a viziunii noastre despre lume este tocmai teoria gaurilor negre, care a dus la o serie de reprezentari aberante ale cosmosului.
Se spune ca in fiecare galaxie se afla in centrul ei cel putin o gaura neagra si ca aceasta se scurge in intunericul ei.
Realitatea ar putea fi cu totul alta. Asemeni conului unei furtuni, si galaxia ar avea o zona de liniste in centrul ei. Mai mult, este mai mult decat posibil ca daca in exterior galaxia sa se manifeste pregnent in spectrul electromagnetic din zona razelor gamma si pana la infrarosu, in centrul complexului galactic aceasta sa se manifeste in zone spectrale cu frecvente mult mai mari, ceea ce ar face ca sa observam toate ciudateniile cunoscute: stele ce se rotesc in jurul a nimic cu viteze enorme, goluri inconjurate de nori luminosi...
In conceptul astronomiei actuale, gaurile negre sunt interpretate ca un amalgam de notiuni gravitationale. Ideea ca gravitatia poate atrage intr-un punct pana si lumina este o aberatie. In primul rand orica hiperatractie gravitationala spre un punc ar modifica lungimile de unda ale luminii si acestea ar fi lungimi de unda subatomice dimensional. Deci nu am mai vorbi despre lumina.
Despre gravitatie nu stim decat foarte putin. O formula a atractiei universale si o observatie ca toate corpurile se atrag intre ele!
O aberatie care ne da batai de cap. In primul rand ca observam ca materia se compune din materiale cu densitati diferite, ceea ce face ga gravitatia, atractia sa fie egala cu antigravitatia, cand substantele au densitate mai mica. Aerul este atras de Pamant daca este rece, dar este respins daca este cald. Toate corpurile au o densitate anumita. Asta face ca gravitatia in sensul clasic sa fie doar imaginea unui om lipit de suprafata Pamantului.
Incalzind corpurile ne jucam cu asa zis gravitatie si antigravitatie. Faptul ca in exteriorul planetei exista spatiul numit vid, de o densitate mai mica, nu ne da dreptul de a desconsidera importanta acestuia.
Se pare ca gravitatia este o miscare de echilibrare a materiei in cosmos dupa densitate!
De aceste aspecte stiu sa se foloseasca din plin pestii. Acestia urca si coboara in apa, modificand volumul pentru a obtine o variatie a densitatii medii a corpului lor! Cum ar arata teoria gravitatiei pentru pesti? Nu ar mai semana deloc cu viziunea noastra.
Curgerea apei este o miscare orbitala cosmica si nu un simplu accident de relief!
Un interesant exemplu de studierea gravitatiei este si curgerea apei pe suprafata Pamantului.
Apa curge in meandre. Aceste meandre au ca origine doar relieful si terenul mai mult sau mai putin supus dizolvarii chimice? Cel putin pana in prezent aceasta este viziunea savantilor. Apa ar curge in meandre doar faptului ca intalneste in cale un bolovan, denivelarilor reliefului si chimiei solului.
Dar toate acestea nu explica de ce nu avem si curgeri liniare, de ce in canalele artificiale drepte apa are tendinta de a curge meandrat...
Avem in fata cea mai gra problema a fizicii: curgerea fluidelor! Inca nu exista o teorie care sa explice aceasta curgere.
Avem insa legea fizicii care ne spune ca prin franarea unei miscari uniforme se obtine o abatere laterala. Iata asadar un inceput al explicarii curgerii fluidelor in natura. Apa in cadere libera pe un teren in panta sufera o anume franare, fapt ce face ca ea sa devieze. Devierea este succesiva din doua cauze posibile: planul de curgere pe un unghi unic de cadere si curgerea orbitala (o meandra stanga si o meandra dreapta echivaleaza cu o orbita asemanatoare celor planetare). Apa practic orbiteaza in jurul unui centru (linia planului inclinat de curgere). Linia planului inclinat de curgere a apei seamana cu rolul Pamantului, in jurul caruia se invarte Luna! Luna in acest caz este apa noastra care curge pe suprafata Terrei.
A continua sa credem ca apa curge meandrat din motive pur geografice, este o prostie...
Dovezi ale curgerii meandrate a apei conform legilor miscarii uniforme in medii cu frecare.
1. O meandra stanga si o meandra dreapta alcatuiesc o unitate meandrala echivalenta orbitei de tip planetar.
2. Pietrisul acumulat se afla permanent pe linia mediana a meandrelor. Daca trasam o linie centrala peste meandre, aceasta contine zona cu maxim de depuneri de pietris si in care se executa lucrarile de exploatare. Aceasta linie mediana este de fapt similara cu un centru (Exemplu Pamant), iar apa este materia care se invarte in jurul acestuia (exemplu Luna).
3. Conform legilor miscarii supuse franarii, apa cand se curbeaza in meandre, daca volumul ei este constant, nu mai supune malul la eroziune! Ceea ce pare a fi eroziune, maluri inalte, este in fapt o stare de echilibri fara eroziune intre apa si sol. Eroziune apare in conditiile fluctuatiei volumului apei, caz in care se modifica unitatea meandrala, adica:
La volum mic meandrele descresc in dimensiune si apare eroziunea retractiva a meandrelor
La volum in crestere a apei, meandrele cresc, la fel si unitatea meandrala, si creaza eroziunea extensiva a malurilor.
Cele doua tipuri de eroziuni au loc din simplul motiv ca modificand volumul apei pe acelasi ungi de scurgere, raportul dintre volumul apei si linia mediana a unitatii meandrale este neschimbat!
Eroziunea are loc atat timp cat este necesar ca volumul apei curgatoare sa fie in permanenta in echilibru cu dimensiunea unitatii meandrale, adica raportul dintre ele sa ramana neschimbat!
De fapt putem aplica cu brio toate legile atractiei corpurilor, calculul orbitelor planetare si pentru banala curgere a apei la nivelul solului, adica curgerea fluidelor!
Aceste date fac parte din fizica viitorului!
Ramane la latitudinea cititorului daca se limiteaza la explicatiile puerile ale stiintei contemporane, ori vrea mai mult de atat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu